sâmbătă, 6 septembrie 2014

Apropo de... „neseriozitatea” protestelor

Cum vine asta? Avem tendința ca unele proteste publice să ni se pară legitime și reprezentative (atunci cînd se suprapun convingerilor noastre); iar altele să ni se pară provocări dușmănoase sau, în cel mai benign caz, rezultate ale manipulărilor (atunci cînd nu ne confirmă ideologia personală). „Alor noștri” le recunoaștem dreptul să manifesteze, îi catalogăm drept „oameni frumoși” sau „glasul națiunii”; ăilalți ne apar caricaturali și tindem să le căutăm hibe: care drogați, care plătiți, care „spălați pe creier”...
Am întîlnit cazuri în care proteste importante, de mare amploare și cu participare națională, au eșuat, chiar în fața opiniei publice cobeligerante, pe criterii... mai degrabă estetice.
În mai 2010, un mare miting de protest al sindicatelor îndreptat contra guvernului Boc, a fost bagatelizat unanim de către reprezentanții mass-media (de toate orientările), pe motiv că, la acea acțiune de protest, s-a dansat Pinguinul!
Remember? Veniseră oameni din toată țara, femei și bărbați rebegiți și nedormiți, unii în șomaj tehnic, alții neremunerați cu lunile... La un moment dat, ca să se dezmorțească și ca să-și calce-n tălpi necazul, au încins un Dans al Pinguinului. S-au prins în trenuleț și... hop-hop-hop! Televiziunile hop-țop și ele, că li se oferea ditai materialul anecdotic și pitoresc.
A se nota că era vorba de o variantă satirică a cîntecului, cu versuri anti-Boc de un umor incisiv, comparabil cu al Divertișilor sau al Cațavencilor. Nu a contat! Toată jurnălimea, chiar și cei mai fățiși critici antiguveramentali, au dat cu bieții sindicaliști de pămînt: că-s neserioși, că-s kitschoși și primitivi, că nu se ridică la nivelul gravității evenimentelor (pe care, săracii, ei le-au generat, într-o perioadă de secetă contestatară prelungită). Cu un simplu țop-țop-țop s-a zădărnicit tot-tot-tot! Cîntecul, învestit pesemne de liderii sindicali să-i mobilizeze și să energizeze pe manifestanți, i-a deranjat pe esteții din redacții și platouri.
Același tip de gîndire discriminatoare i-a pus la zid pe „hipsterii” anti-RMGC de anul trecut. Cum adică: să scuturi peturi cu pietricele? li s-a zis.Cît de neserios... Cît de primitiv :)
Există norme de gravitate și solemnitate pentru mișcările protest? Cine îndrăznește să o ardă frivol la mitinguri e gata, exclus din dezbaterile serioase? Cîștigă legitimitate și reprezentativitate un protest cu cît apare mai încrîncenat și mai belicos la TV?
Aștept păreri. Frivolitatea e permisă aici... așa, de un apropo.

Un comentariu:

  1. am văzut si eu că e nebăgată~n seamă mişcarea.şi mi s~a parut straniu.pana la urma e vorba de atiudini generate de judecăti emotionale(nu-mi place fata lu ala care se manifesta . . . sau etc).şi cam asta.e confuziune intre cine,cum si de ce.

    RăspundețiȘtergere