Apropo de muzica din cîrciumi

Hai una lejeră, de vară, după ce v-am îmbuibat cu eminescologie în postarea precedentă.

Muzica din localuri. Aia dată tare, de abia îți auzi comeseanul. Aia hîrîită și pîr(ț)îită, ieșind din difuzoare uzate moral. Aia pe care o auzi amestecată cacofonic, între o terasă și alta, atunci când treci prin vaduri de agrement precum Centrul Vechi; de te întrebi dacă nu cumva cîrciumarii s-au prins într-un skandenberg al decibelilor.

Așadar - de ce? De ce muzica din crîșme?

Apropo de campania Veneris

Chestie de acum opt ani. Atunci, în vara lui 2006, am lansat o competiție online (pe Liternet.ro), în care îi îndemnam pe cititori să spună ce produs ar putea fi numit Eminescu (așa cum, de pildă, unor celebre bomboane de ciocolată austriece le zice Mozart, un lichior nemțesc e numit Goethe, iar o gamă de scule pescărești din Anglia se numește – aveți o singură încercare... – ei, da: Shakespeare).

Apropologie... adică?

Adică o părerologie mai organizată, în pas cu evenimentele. Ce bate spre teorie mai hard - pac: linkuri și bibliografii.

Două topicuri tari, mai mult sau mai puțin la zi: campania Veneris (cu Eminescu) și moartea pe facebook (semnalată cu umor și vervă de Simona Tache). Cu ce începem?

Rog implicare, curaj și... tupeu: oricine poate fi apropolog.