Hai una lejeră, de
vară, după ce v-am îmbuibat cu eminescologie în postarea precedentă.
Muzica din
localuri. Aia dată tare, de abia îți auzi comeseanul. Aia hîrîită și
pîr(ț)îită, ieșind din difuzoare uzate moral. Aia pe care o auzi amestecată
cacofonic, între o terasă și alta, atunci când treci prin vaduri de agrement
precum Centrul Vechi; de te întrebi dacă nu cumva cîrciumarii s-au prins
într-un skandenberg al decibelilor.
Așadar - de ce?
De ce muzica din crîșme?
Da, știu, sînt
situații diferite.
Știu cazul unui cîrciumar
vechi de provincie care, după ce, peste drum s-a deschis o bombă cu manele,
a constatat că, treptat, i se golește localul, în favoarea celui nou. Bietul
om, arhi-priceput la deservire și alimentație publică, a învățat-o și pe asta
la bătrînețe, de la copiii lui, mai conectați la nou. Noroc cu ei, care i-au
instalat scule muzicale și lumini pîlpîitoare mai pricopsite decît ale
concurenței, că, astfel, bătrînul gestionar și-a recîștigat poziția pe piață.
Dar sînt cazuri
în care localul are monopol pe cîte o intersecție întreagă, iar presiunea unei competiții
aparent lipsește... și totuși boxele hîr-hîr... și dizeoza chiau-chiau...
Încerc să nu
vorbesc de rău și să nu vă influențez părerile. Poate că muzica e bună la digestie. Poate că induce o stare favorabilă consumului. Bașca eu, ca textier român cu acte, ar
trebui să mă bucur că o părticică din taxa plătită de cîrciumari pentru a difuza
programe radio merge și la mandea în cont. E drept, nu e un cîștig mai mare
decît ciubucul pe care îl las în localurile cu stres sonor obișnuit.
Așadar, muzica în
cîrciumi. Cum? ca ce chestie? de unde pînă unde? și... „dacă da, de ce”? :)
Pentru muzica tare, cea mai buna explicatie mi-a dat-o un carciumar acu vreo 15 ani de langa facultatea de stiinte politice" dau muzica mai tare, voi vorbiti mai putin, beti mai mult si mai repede, mai luati un rand ca doar nu mergeti la scoala":)))
RăspundețiȘtergerepai tre s"o iei mai de la "48.In gradinile de vara si restaurantele din vechiul Bucuresti se practica muzica live(in functie de locatie si orchestrele erau sau nu de un anumit nivel) ptr ca lumea iesea "sa petreaca".Nu sa rontaie ceva si sa plece.In socialism,uimitor,obiceiul s-a pastrat.In cateva locuri(Bulevard,Marul de Aur,Melody,etc)fiind mereu orchestre foarte bune cu personal calificat,so to say.Dupa *90 s-au schimbat rapid si radical lucrurile.A aparut si noul folclor urbanmanele plus o vasta categorie de aficionados.....educatia muzicala ..mielu...deci ai:a)un prestator de servicii(carciumar,restaurator) plus b)consumatori cu un anumit tip de comanda(vezi mai sus)=ce e.In centrul istoric mai e si hiperdensitate pe m/patrat.....etc.Rezulta grotescul.Sau cam asa.Pornind de la ceva care initial era functional si in regula.
RăspundețiȘtergereȘtefan: excelent insight, acolo ai învățat tu strategie :)
RăspundețiȘtergereAdrian: ai făcut ce se cuvine, să îi pomenești pe străbuni și să stabilești o linie de tradiție... Se cuvenea, mai alses că astfel punem muzica în paradigma ei... care „este” două: muzică de petrecere (de ocazii, toată tradiția bahică, apolinică etc.) și muzică de lucru (șezători la noi, cîntece de plantație la alții... etc.). Există ooare a treia cale, muzica de digestie (sau de alunecat ușor pe gîtlej)? sau o încadrăm într-una din primele două categ. Era muzica din grădinile bucureștene de la 1800 într-atît de serializată/cotidianizată precum cea de azi sau avea tot un rol festiv-ceremonial? Promit să răsfoiesc niscai surse.
Mulțumesc, prieteni! Cine mai poftește?